Vidanjarea nesimțirilor sociale .

În politica modernă, oglinda a devenit instituție publică. Bugetată generos. Lustruită zilnic. Iar unii lideri nu mai guvernează țări, ci propriile reflexii.

Epidemia de narcisism nu se declară oficial, dar simptomele sunt evidente: conferințe de presă transformate în monologuri de admirație, discursuri care încep cu „eu” și se termină tot cu „eu”, reforme anunțate cu fanfară și uitate în sertar.

În această atmosferă rarefiată de ego, „vidanjarea nesimțirilor sociale” ar trebui să devină serviciu public esențial. Nu pentru a elimina opinii, ci pentru a curăța excesul de sine care sufocă dialogul.

De la spectacolul mediatic permanent cultivat de figuri precum Donald Trump, unde politica devine reality show, până la verticalitatea rigidă a puterii întruchipate de Vladimir Putin, unde statul pare extensia unei singure voințe, vedem cum scena publică poate fi confiscată de personalitate.

Satira realității e simplă:

• Liderul narcisic confundă votul cu aplauzele.

• Confundă opoziția cu trădarea.

• Confundă funcția cu proprietatea personală.

Între timp, decența stă la coadă, fără consilier de imagine.

Dar adevărata curățenie nu vine cu furtunul retoricii indignate, ci cu instrumente mai banale și mai eficiente: memoria alegătorului, spiritul critic, refuzul de a glorifica excesul. Narcisismul politic se hrănește din admirație necondiționată. Se ofilește în fața responsabilității.

Poate că „vidanjarea nesimțirilor sociale” începe atunci când cetățeanul nu mai caută un erou, ci un administrator. Când nu mai votează carisma, ci caracterul.

Și poate că, într-o bună zi, oglinda va rămâne doar un obiect decorativ, nu centrul de comandă al unei națiuni.